Este unul dintre cele mai simple examene de laborator, dar ofera informatii foarte pretioase despre functia renala. Valoarea sa este si mai mare daca examinarea urinii se face respectand cateva conditii: individul sa aibe o alimentatie obisnuita si o hidratare normala, sa se suprime aportului de lichide cu 8 ore inaintea examenului, sa evite pierderile externe de apa ( prin diaree, varsaturi, transpiratie s.a. ), sa se recolteze urina de dimineata, intr-un vas curat, iar examenul sa se efectueze la scurt inteval dupa recoltare. Cantitatea normala a volumului de urina din 24 de ore este de aproape 1500 ml.

Elemente de diagnostic

Elementele de diagnostic pentru afectiunile la care ne referim ( pielonefrite, litiaza urinara ) pot fi descrise astfel:

1. Aspectul urinii este tulbure in cazul pielonefritelor, rosietic in litiaza renala, in care calculul renal a lezat mucoasa urinara. In infectiile urinare apare flora microbiana.
2. Densitatea urinii se face in raport cu volumul de urina. Cu cat volumul este mai mare, cu atat densitatea este mai mica si invers. La o diureza de 1500 ml, si la un regim alimentar normal, densitatea urinara se situeaza in jurul valorii de 1020. In unele pielonefrite cronice, puterea tubilor renali scade , diureza creste, iar concentratie urinii scade.
3. Proteinuria este un indicator al functiei glomerulare si tubulare. In mod normal, prin porii capilarelor glomerulare trec zilnic aproximativ 30 g de albumine si globuline. Acestea sunt reabsorbite la nivelul tubilor astfel incat in urina finala proteinele se gasesc intr-o cantitate mai mica de 0,5 g/ 24 ore. Aparitia proteinuriei trebuie sa impuna in mod obligatoriu cercetarea originii si semnificatiei ei. In infectiile urinare, proteinuria rareori depaseste 1g / 24 ore. In glomerulonefrite ea variaza intre 1-3 g ( cu exceptia cazurilor de sidrom nefrotic, cand aceste valori sunt cu mult depasite ). In litiaza renala necomplicata, albuminuria este absenta.
4. Reactia urinii trebuie interpretata tinand seama de regimul alimentar al subiectului. In conditii normale, urina are reactie acida ( cu pH intre 6-6,5 ). Un regim bogat in carne accentueaza aciditatea ei ( pH sub 6 ), in timp ce un regim bogat in alimente vegetale si lapte, vizeaza neutralizarea pH-ului ( ph > 7 ). In cazul unei infectii urinare, pH-ul este alcalin. Modificarea pH-ului urinar prin diferite metode este o masura utila in prevenirea aparitiei calculilor cu o anumita compozitie.
5. Sedimentul urinar furnizeaza informatii extrem de utile punand in evidenta elementele celulare, sarurile amorfe si cristalizate, prezenta florei microbiene, a unor celule tubulare sau a unor paraziti. In mod normal sedimentul urinar contine celule epiteliale ( ce se descuameaza din peretii tubilor renali sau a cailor excretorii ), un numar mic de leucocite si hematii, iar uneori saruri amorfe sau cristalizate. Unele tehnici apreciaza cu precizie numarul elementelor figurate ( hematii, leucocite ) raportate fie la eliminare/ minut, fie la eliminare/ ml.

Hematuria

( prezenta globulelor rosii in urina ) defineste prezenta a mai mult de 1-2 hematii pe camp microscopic sau a mai mult de 1000 hematii/ minut. Hematia microscopica se intalneste de obicei in glomerulonefritele acute sau cronice. In litiaza urinara, hematuria poate fi macroscopica sau numai microscopica, daca calculul a ramas fixat la un anumit nivel.

Prezenta in sedimentul urinar a cilindrilor de orice fel este patologica. Se cunosc numeroase tipuri de cilindrii in raport cu compozitia lor, iar determinarea lor o poate face doar medicul specialist, de altfel ca si toate celelalte analize.